Mi se intampla sa ma intalnesc cateodata cu fericirea...destul de rar,dar m-am obisnuit si incep sa cred ca sunt zile cand nici frantura aia nu o merit.Ma gandesc ca poate face un efort exagerat sa fiu eu fericita.
Altadata alerg dupa ea,incerc sa o opresc,sa ma priveasca doar putin si sa ma lumineze.Ajung sa cred ca sunt dependenta de ea.E singurul lucru care ma face sa nu ma simt prost,chiar daca ii cersesc o bucata din ea degeaba.Mereu o caut in lucrurile care cred eu ca ma fac fericita,si nu o gasesc niciodata.
Ma cauta mereu cand nu ma astept,si sunt prea ocupata sa o ascult,sunt ocupata sa ii vorbesc,sunt oarba cand nu am nevoie de ea.Dar nu imi pasa...pentru ca atunci ma fac singura fericita.
Vreau mai mereu sa fiu langa ea.Si nu numai pentru a fi eu mereu fericita,sa nu ma intristez niciodata;vreau sa fiu ca ea ca sa pot sa fiu nesfarsita si sa daruiesc altora parti din mine,fara ca eu sa ma termin vreodata.
